Kuzina este un restaurant grecesc, care a fost dezvoltat în spiritul faimoasei insule Mykonos. Mâncarea este reprezentată de bucătăria grecească autentică, design-ul este grecesc, iar atmosfera este grecească.
Paleta de culoare predominantă este compusă din albastru mediteranean şi albastru deschis, echilibrată cu nuanțele de gri şi maro ale pietrelor și ale lemnului natural. Mobilierul din lemn este un mix de scaune Morrison’s Trattoria şi Lightwood, precum şi cele din linia YO Cristian Corvin.
Cu toate acestea, atunci când vorbim despre Grecia, există un singur element definitoriu – soarele. Aducerea soarelui în interior a fost elementul cheie lipsă al întregului concept. Şi aceasta a fost sarcina noastră: să proiectăm un concept unic de iluminat care dă senzaţia de soare strălucitor, indiferent de vremea de afară.
În acest scop, am folosit Chase - un reflector pe șine, cu un unghi foarte îngust de distribuție a luminii de 15 grade. Peste 25 de astfel de corpuri de iluminat au fost montate pe șine în întregul spaţiu, lângă pereți – toate înclinate într-un unghi precis, pentru a crea impresia unor raze paralele. Indicele mare de redare a culorii - 90, reproduce saturaţia şi nuanţele decorului ca și cum ar fi sub lumina soarelui.
Efectele sunt impresionante: pe de o parte, plasarea șinei lângă zidul de piatră creează un efect minunat, subliniind fiecare imperfecţiune a peretelui, ca și când acesta ar fi fost tăiat de zidari adevărați. Pe de altă parte, corpurile de iluminat Chase au fost ascunse în interiorul unui acoperiş din paie gros – astfel încât unghiul îngust de distribuție a luminii să fie direcționat spre fiecare balot de paie şi să cadă pe blaturile mesei albe.
Produse utilizate: Chase
Locație: București
Anul: 2016
Conceptul de design: Cristian Corvin Studio
Fotograf: Cosmin Dragomir
Țara: România
Aplicații: Industria hotelieră